| Subiectul anterior :: Subiectul urmator |
Ada
Administrator
Data inscrierii: 06/Mar/2009
Mesaje: 87
|
 Trimis: 12/03/2009 10:20 Titlul subiectului: My Story ^^ |
 |
|
|
Sheila Jade, ultima mostenitoare a Puterii Jadului, este urmarita de Sargon, ultimul mostenitor al Onixului, pentru puterea ei incomensurabila. Fara sa stie nimic de toate acestea, ea traieste un an cu semnul ciudat al Jadului imprimat pe gat. Dupa ce este salvata din ghearele lui Sargon de catre Ed, debutantul ei prieten detinator al uneia dintre Puterile Pietrelor, ea ajunge in Lumea Pietrelor, la Palatul de Chihlimbar, unde face cunostinta cu doi elfi foarte de treaba.
~Capitolul I - Misterul jadului
"Cine poate fi acest baiat?" , se intreba Sheila, in timp ce se uita la baiatul brunet si cu ochii verzi, care statea in fata usii ei.
- Aa, buna, spuse ea schitand un zambet. Te pot ajuta cu ceva?
Privirea baiatului fixa gatul fetei, unde era imprimat un semn ciudat: doua triunghiuri suprapuse, astfel incat sa formeze o stea, iar in jurul lor un cerc verde.
- Oh. Nu te speria, spuse fata ducandu-si mana instinctiv la gat. Nu e vreun semn de blestem, sau ceva mortal... pur si necomplicat m-am pricopsit cu el acum un an.
- Acum un an... repeta baiatul, parca privind prin mana fetei la semn. Da, e clar. Tu esti. Tu esti Sheila Jade.
Zambi. Isi indeplinise misiunea. De fapt, si-o indeplinise doar pe jumatate.
- Da, eu sunt. Acum, ca tot ma stii, ce ar fi sa te prezinti si tu? zambi Sheila.
- Nu e timp, raspunse baiatul ridicandu-si ochii lui verzi, doar pentru a intalni privirea la fel de verde a Sheilei.
O apuca de mana si o trase afara din casuta in care locuia Sheila.
- Sa mergem! striga el.
- Dar un... incepu fata.
- Intrebarile cer raspunsuri, raspunse sec baiatul, in timp ce alerga. Iar raspunsurile cer timp. Timp de care noi nu dispunem.
Se oprira in parculetul din fata casei Sheilei si se ascunsera in spatele unui tufis de trandafiri. De acolo se vedea divin fata casei Sheilei. Fata se uita intrebatoare la baiatul de langa ea, insa acesta ii facu semn sa se uite spre casa. Chiar in acel moment, un fel de gaura imensa, (genul acela de gauri interdimensionale, pe care Sheila le cunostea de la Star Trek), isi facu aparitia in fata pragului casei, facand sa iasa din ea doi oameni: un barbat inalt, chipes, imbracat intr-un ținută negru, asortat cu pantofii si bastonul, urmat indeaproape de un baiat foarte inalt, cu ochii de un albastru-inchis fermecator.
- Puterea Safirului! striga baiatul, in timp ce mainile i se colorau in albastru. Domnule, doriti sa sparg usa?
- Nu, Vince, raspunse barbatul. Nu vezi? Usa este deschisa. Sa intram si sa o gasim pe...
Barbatul se opri brusc. Isi duse mana la frunte, concentrandu-se. Inchise ochii.
- S-a intamplat ceva, domnule? intreba baiatul, cu o nuanta de ingrijorare in glas.
- Simt prezenta Puterii Smaraldului. Un mostenitor al familiei Smaraldului este prin preajma.
- Unul dintre afurisitii aia...marai baiatul, caruia nu-i placeau membrii familiei Smaraldului. Il gasesc eu, Sefu! Tu caut-o pe Jade! Eficacitatea Safirului!
Mana lui se colora iar in albastru si un zambet malefic i se contura pe fata.
- Sargon asta si simturile Onixului! riposta baiatul de langa Sheila. Repede, ascunde-te!
- Si tu? intreba Sheila.
- Eu ma voi descurca cu Vince. Acum du-te!
Sheila gasi un copac batran, ale carui radacini iesisera deasupra solului. Se ascunse in spatele uneia din radacini si isi ciuli cat de bine putu urechile.
Intre timp, Vince ajuse aproape de baiat. Acesta din urma tasni dintr-o data din spatele tufisului:
- Ce cauti tu aici? intreba acesta ridicand o spranceana.
Vince ramase o clipa pe loc, analizandu-l pe baiat din cap pana in picioare.
- Mai, mai, mai. Uite cu cine ne intalnim. Cu faimosul „Vrajitor din Oz”, domnisorul Edward Oz in persoana! spuse el batjocoritor. Mai degraba ce cauti tu aici?
- Eu? Mai nimic. Culeg trandafiri albi de pe Pamant. Stii tu, treburi de la Palat, ordinele maestrului Otto. Nu te priveste. Acum, randul tau, raspunde-mi si tu la intrebare.
- Treburi de-ale Guvernului Lumii Pietrelor. Stii tu, ordinele Guvernatoarei Piatra-Lunii. Nu te priveste. Ei bine, te las sa iti culegi floricelele, baietas. Ai mare noroc ca am treaba, si nu pot sa te cotonogesc putin. La revedere. Plec acum.
- Bine faci, Vince Safir. La revedere, replica baiatul. Trebuiri de-ale Guvernului..MINCINOSULE, spuse apoi acesta, astfel incat sa nu il auda Vince.
Dupa ce Vince se indeparta, Sheila alerga inapoi la baiat, punandu-l de data aceasta la un interogatoriu din care nu mai avea cum sa scape.
- Am tot dreptul sa stiu ce se intampla, spuse aceasta putin nervoasa.
- Da, ai tot dreptul. Acum ca Vince si Sargon au treaba sa te caute prin toata casa si prin imprejurimi, si cum Sargon nu iti simte puterea, am timp sa iti raspund la cateva intrebari. Poti incepe.
- Bun, spuse Sheila. Mai intai.. numele tau, si varsta.
- Edward Oz. Dar spune-mi Ed. Am 15 ani.
- Ok. Acum, cum a facut Vince ala sa isi coloreze mana?
- Ah, aia. Stii tu, Sheila, noi avem puteri. Puteri mari. Care se transmit din generatie in generatie. Tu ai Puterea Jadului, asa cum iti zice si numele. Jadul este cea mai puternica piatra dintre toate. Iar semnul de pe gatul tau, spuse Ed aratand spre gatul Sheilei, acela este emblema ultimului descendent al familiei Jadului in Lumea Pietrelor. Lumea Pietrelor, explica el cand vazu privirea intrebatoare a Sheilei, este omenirea noastra, a celor care detinem puterile Pietrelor Sacre. Exista doar 8 Pietre Sacre, fiecare nuanță a lor apartinand unei specii diferite: Verdele se intalneste si in Jad si in Smarald -Smaraldul este tăria pe care o detin eu-, iar verdele apartine oamenilor. Rosul Rubinului apartine Vrajitorilor, Albul Cuartului si al Perlei apartine elfilor, Albastrul Safirului apartine Semi- demonilor, Negrul Onixului apartine Demonilor, si in final Diamantul, care este incolor, apartine Fantomelor. Ingrozitoare fiinte, fantomele astea, spuse Ed.
- Te cred pe cuvant. Deci sa inteleg ca Vince e un semi-demon?
- Da. Dar si-a schimbat infatisarea intr-una de om. La fel ca si Sargon. Nu stiu de ce demonii si semi-demonii prefera trunchiul nostru firav, in locul muschilor si oaselor lor puternice.
- Apopo de Sargon asta, cine e si de ce ma urmareste?
- Sargon este cel mai mare dusman al Pietrelor Verzi , Albe si Rosii. El este unicul mostenitor al familiei Onix, si de aceea toata puterea Pietrei este concentrata in trupul lui. Te urmareste pentru ca esti ultima mostenitoare a Jadului, iar legenda spune ca daca va omori ultimul descendent al familiei, va detine si forța Jadului.
Sheila se infiora. Toata monotonia, lenea de care ea datuse dovada in ultimele zile erau pur si rudimentar date la o parte de un baiat, care vine si ii spune povesti despre pietre? Fata se ciupi pe mana, lucru care il intrista putin pe Ed.
- Ar trebui sa ai incredere in mine si sa imi fii putin recunoscatoare. Tocmai te-am salvat din ghearele lui Sargon.
Sheila realiza ca Ed avea dreptate. Isi ceru scuze de vreo 10 ori, si apoi ii mai puse o ultima intrebare baiatului:
- Ed, spune-mi te rog, parintii mei sunt acolo, in Lumea Pietrelor?
Sheila crescuse singura, cu o bona iresponsabila, fara sa isi cunoasca vreodata parintii. Acum un an, cand bonei ii suna ceasul, ii lasa Sheilei apartamentul si averea ei. Pe atunci, Sheila avea 14 ani. Nici acum nu intelesese cum de legea ii permisese sa aiba propriul ei apartament, si o avere pe numele ei.
- Nu, Sheila. Imi pare rau. Tu esti ultima mostenitoare a Jadului.
~Capitolul II – Lumea Pietrelor
In spatele lor aparu deodata un babat scund, imbracat cu o roba ciudata, cu o palarie de vrajitor pe cap, cu o barba lunga, si cu o bagheta in mana. In total, arata ca un copil gras imbracat de Halloween. Ed se ridica brusc si facu o plecaciune scurta.
- M... Maestre Otto! Ce... ce repede ati ajuns! se balbai el.
- Ce ti-a luat asa mult, Edward? Trebuia sa fiti la palat acum întocmai 12 de minute, spuse batranul consultand ceasul de aur de la mana sa.
- Imi...imi pare rau, Maestre Otto. Sheila m-a pus sa ii raspund la cateva intrebari, iar eu i-am raspuns. E dreptul ei, spuse Ed.
- Inteleg. Domnisoara Jade, in curand vei face cunostinta cu Lumea Pietrelor, si cu Palatul de Chihlimbar. Sa mergem, nu vreau ca Sargon sa imi simta prezenta.
Intinse mainile si striga: „Puterea Rubinului!”. Mainile lui se colorara intr-un rosu frumos, iar din ele tasni un jet luminos, care lua apoi forma de cerc.
- Incotro, Maestre Otto? intreba o voce din interiorul cercului.
- Palatul de Chihlimbar, raspunse vrajitorul.
In Lumea Pietrelor, portalele aveau si suflet (sau spirit, asa cum il numeau locuitorii), astfel incat ele puteau intreba care este destinatia, asteptand un raspuns cat mai clar.
Cand ajunsera la Palat, sigurul cuvant pe care putu Sheila sa il articuleze fu un „Uau” plin de entuziasm.
- E frumos, nu? zambi Ed, cu osclipire in ochi. Eu sunt orfan, si am trait aici de mic. Palatul asta a fost întâia mea casa.
- Si eu sunt orfana. M-a cerscut o bona si...incepu Sheila.
- Stiu. Crede-ma, stiu toata povestea ta. Esti celebra pe-aici, pentru ca esti ultima detinatoare a puterii Jadului.
Sheila zambi. Dar nu fu un zambet adevarat: nu ii placea sa fie asa de cunoscuta intr-o lume de care ea nu stia mai nimic.
- Haide, sa iti prezint prietenii mei! tasni Ed ca de pe ace.
O lua iar pe fata de mana (se putea obisnui cu asta) si o trase dupa el pana in fata usii de la Palatul de Chihlimbar. Doi soldati (sau cel putin asta credea Sheila ca erau) pazeau intrarea. De la departare, Sheila crezu ca sunt oameni. Se insela amarnic: cand se apropiara de intrare, acestia deschisera toate cele 5 perechi de ochi ai lor, analizand pe Sheila si Ed din cap pana in picioare.
- Piatra de Recunoastere, va rog ! spuse unul din soldati.
Ed ii arata mana dreapta, unde un smarald elegant slefuit era imprimat, ca un tatuaj. Insa nu unul obisnuit: imediat ce soldatul vazu piatra, aceasta disparu de pe mana lui Ed. Sheila se uita uimita.
- Cum.. Cee? Cum a facut...
- Eu nu sunt singurul din familia Smaraldului. Dimporiva. Si nu sunt decat 10 Smaraldo-imprimeuri. Ele trebuie sa se imparta la fiecare din membrii familiei. A plecat asa de repede pentru ca probabil altcineva avea necesitate de el. Vreo ruda de-a mea, completa Ed ridicand umerii.
- Uau... spuse Sheila care inca avea gura deschisa.
- Si domnisoara? intrerupse cealalt soldat. Piatra dumneavoastra, va rog.
- Ea e Sheila Jade! Jadul a luat forma unei stele, pentru ca ea este ultima mostenitoare a lui, spuse repede Ed.
- Dovada, ne trebuie dovada, spuse calm soldatul
- Atunci convingeti-va singur. Arata-i, Sheila !
Fata isi datu parul ei saten si lung intr-o parte si ii arata soldatului semnul ei. In ciuda faptului ca avea 10 ochi, acesta se apropie asa de mult incat Sheila ii simtea respiratia pe pieptul ei.
- Acces aprobat. Bun venit in Palatul de Cihlimbar! spusera soldatii la unison, ceea ce o facu pe Sheila sa chicoteasca.
Poarta imensa se deschise, dezvaluind o incapare luminoasa (poate prea luminoasa), unde absolut tot era facut din chihlimbar, de la podea, la lustra imensa care atarna mult deaspura capetelor lor. Sala era impanzita de fiinte, care mai de care mai inalte, scunde, urate, frumoase. Sheila nu putu sa nu observe faptul ca, dupa spusele lui Ed, ar necesită ca in Palat sa fie doar 6 specii (oameni, elfi, vrajitori, semi-demoni, demoni, fantome). Dupa ce il intreba pe Ed, acesta ii raspunse scurt, amuzat de intrebare:
- Pietrele Sacre nu sunt singurele pietre pretioase din univers!
Si asta explica totul. Care vasazica, mai sunt si alte pietre. La cate specii erau acolo, inseamna ca in univers existau pe putin o suta de moduri de pietre.
- Ed! In sfarsit! striga o fata din multime, care alerga spre ei, urmata de un baiat. Cand acestia se apropiara, Sheila observa ca amandoi sunt... elfi!
- Allisa! Elandorr! Heei, care-i treaba? ii intreba Ed bucuros.
- Treabaaa... nu am inteles ce ai zis. Cum vine asta, „care-i treaba” ?
- Am auzit-o de la un pamantean. Nu am mai fost de mult pe Pamant, si nu stiam noile saluturi. Eu ramasesem la vechile „ Rock-and-Roll, baby” si „Go, Beatles”. E un fel de a zice „ ce mai faci” , Allisa, completa Ed atunci cand intalni privirea intrebatoare a prietenei lui. Sa facem acum onorariile. Prieteni, ea e Sheila Jade. Sheila, ei sunt Allisa si Elandorr Nym. Sunt elfi.
- Incantata de cunostinta, spuse Sheila si intinse mana.
- Trebuie sa dati mana cu ea, le sopti Ed. Scuza-i, Sheila, ei nu stiu asta.
- Nicio problema! raspunse ea zambind, in timp ce datea mana cu Allisa.
Cand veni si randul lui Elandorr sa dea mana cu ea, acesta ii lua mana si depuse o sarutare usoara pe ea. Elful era un gentleman in toata puterea cuvantului, si stia extrem de bine manierele. Cand Elandorr isi ridica privirea, fata Sheilei arata ca o rosie, coapta bine.
- Ce s-a intamplat cu fata ta? intreba elful vizibil ingrijorat.
Atinse obrazul Sheilei usor. Ardea.
- Nu am nimic, se scuza repede Sheila, dandu-se cu un pas inapoi. Probabil ca e de la caldura. E.. e chiar cald aici.
- Da. Si mie mi se pare uneori ca e cald, admise Elandorr.
Dupa ce luara pranzul, care dupa parerea Sheilei fusese „fabulos”, cei patru prieteni si-au propus sa se duca la plimbare, in parcul Piatra-Soarelui. Copacii erau in totalitate din aur, la fel si iarba, florile, absolut tot imbracat in aur. Se asezara pe o banca in fata lacului din aur fluid, pe care pluteau niste vegetale asemanatoare cu nuferii de pe Pamant. Allisa ofta, si isi rezema capul de umarul lui Ed, care rosi pana in varful urechilor. Elandorr observa scena, si ii propuse Sheilei sa mearga la o plimbare, pentru a-i lasa singuri pe cei doi. Sheila accepta.
- Le sta bine, nu? intreba ea, uitandu-se peste umar la Ed si Alissa.
Elandorr zambi.
- Sora mea chiar il place pe Ed, insa el e rusinos. Nu inteleg asta, cred ca e o chestie specifica oamenilor, spuse el.
- Da, poate, admise Sheila.
- Stii, Sheila, spuse Elandorr oprinu-se brusc si uitandu-se la fata. Esti draguta.
Sheila se opri. "Uau, parca prea repede", gandi ea. Se cufunda cu placere in ochii de cristal ai lui Elandorr. Si el era asa de dragut! Dar isi aduse aminte ca ea nu cunostea aproximativ pe nimeni de aici, ca avea o vigoare incomensurabila pe care habar nu avea cum sa o controleze, si ca Sargon era pe urmele ei. Nu putea sa se indragosteasca. Nu acum.
Prea tarziu. Elandorr se apropie de ea si o lua de mana. "Ce face? Nu, nu sunt pregatita!". Fara sa mai poata sa se mai controleze, Sheila isi smulse mana din cea a lui Elandorr si o lua la fuga. Nu se opri decat cand ajunse in camera rezervata ei. De acolo se vedea perfect Parcul Pietrei Soarelui. Il vazu pe Elandorr. "Ce ai facut? Acum o sa se supere!" gandi ea. Facu un dus rapid, apoi se baga in patul moale. Adormi cu gandul la Elandorr si scena de mai devreme.
*Sheila Jade
* Edward Oz
* Elandorr Nym
* Allisa Nym
* Sargon
^^
_________________
Vanator: Hunter ( husky siberian ) . |
|
| Sus |
|
|
butterfly
Incepator
Data inscrierii: 11/Mar/2009
Mesaje: 25
Localitate: IaShI
|
| Trimis: 14/03/2009 19:18 Titlul subiectului: |
|
|
|
Cum tiam mai zis...ficul e minunat..si eu astept continuarea,..cealalta ...cu care mai lasat dea spanzurata  |
|
| Sus |
|
|
Ada
Administrator
Data inscrierii: 06/Mar/2009
Mesaje: 87
|
| Trimis: 14/03/2009 20:33 Titlul subiectului: |
|
|
|
Stiu ca te-am lasat "de-a spanzurata", asa cum zici tu . Am fost si sunt, de fapt, bagata in olimpiade pana la gat si nu am mai avut timp de fic.
Edit:
~Capitolul III – Animeuri si... surpriza!
Dimineata, Sheila se trezi brusc, dupa ce avu un vis ciudat cu troli si spiridusi. Se datu jos din pat, deschise fereastra si se intinse, in bataia razelor galbene ale soarelui."Cum sa dau ochii cu el?" gandi ea. Isi indrepta privirea spre camera cu pereti din chihlimbar. Observa repede patru valize, asezate intr-un colt al cemerei. Langa ele, un biletel, pe care scria: „ Sheila, ti-am adus toate hainele si lucrurile aici. Fa-te comoda. Cat timp Sargon e pe urmele tale, vei sta aici, in siguranta. P.S. : trebuie sa incepi antrenamentul. Ne vedem pe terenul de antrenament la ora 15. Pana atunci ai permisiunea sa te plimbi in absolut orice colt al Palatului. Semnat, Maestrul Otto.” "Minunat!" gandi Sheila, frecandu-si mainile. Dupa o jmatate de ora, toate hainele erau in dulap, la fel si incaltamintea. Cartile si agendele ei erau in sertare, iar pe birou era laptopul si veioza. Maestrul Otto ii impachetase chiar si niste dulciuri de pe Pamant: Skittles, M&M’s, ciocolata cu unt de arahide si numeroase altele. Dupa ce termina totul, Sheila alese din dulap un maieu fara bretele, mov, si o pereche de blugi trei sferturi. Se pieptana si iesi din camera. Pe holul imens nu era nimeni. <<Perfect>> gandi ea.
- Sheila? intreba o voce pe care fata o cunostea deosebit de bine.
Sheila se intoarse: in fata ei statea o fata cu ochii mari, de o culoare extraordinar de ciudata pentru o pamanteanca, mov, culoare pe care o avea si parul ei.
- Nelli! Nu pot sa cred! striga Sheila, imbratisand-o pe fata. Cum...cum de esti aici? Nu, lasa asta... ce faci? Nu te-am mai vazut de un an...
- Stiu, spuse Nelli lasand capul in jos. Imi pare rau.
- Iti pare rau? Nu ai de ce, suntem aici, amandoua,asta conteaza! Spune-mi, ce Piatra detii? intreba Sheila nerabdatoare.
- Imi pare rau pentru ca te-am mintit, Sheila. Atunci cand ti-am spus ca plec in Japonia, pe cealalta parte a lumii, de fapt am venit aici. Mi s-a spus sa te mint. Eu nu am vrut...
- Asta era tot? Nu mai conteaza, Nelli!
Spunand asta, se mai imbratisara o data.
- Mi-a fost dor de tine, Sheila.
- Si mie de tine. Hei, nu mi-ai spus ce Piatra detii.
- Ametist, spuse fata aratandu-i mana stanga partenerei sale, pantru ca aceasta sa vada piatra elegant slefuita imprimata acolo. Hei,e de abia 10, am ceva timp liber, pana la 4, cand incep antrenamentele. Ce-ar fi sa mergem sa vedem niste animeuri? propuse Nelli.
- La 4? Eu incep antrenamentul la 3...
- Cine stie, poate maestrul Otto vrea sa iti mai spuna cate ceva inainte sa incepeti.
- Da, ai dreptate, zambi Sheila. Stai putin... ai spus animeuri? Au televizor aici?
- Un fel de televizor.. are ecranul de cristal. Da, animeuri. Cum puteam eu sa traiesc fara ele? L-am rugat pe maestrul Otto sa conecteze un televizor la satelitii din atmosfera Pamantului. Si pot vedea la televizor toate canalele lumii.
- Super! Nu am mai vazut un anime de luni bune!
Sheila si Nelli crescusera impreuna. Nu era zi in care sa nu se intalneasca si sa nu se uite la animeuri. Erau adevarate fane Naruto, Honey and Clover, Bleach, Yu-Gi-Oh!, Full Metal Panic si mai tarziu Death Note. Cumparau tot felul de benzi desenate si dupa ce le citeau, faceau schimb. Petrecura in jur de 5 ore uitandu-se la anime-uri, si depanand amintiri. Sheila se distra asa de bine, incat uita ca la 3 are antrenament.
- Aa, Sheila... nu ziceai ca la 3 trebuie sa te duci la antrenament? spuse Nelli. E deja 3 si un sfert.
- Cat? Oh, fir-ar! Mersi mult, Nelli pentru orele astea! Ne mai intalnim, da? spuse Sheila, in timp ce se incalta.
- Sigur. Succes la antrenament! ii ura Nelli.
- Mersi! spuse Sheila zambind, si inchise usa dupa ea.
"Fir-ar sa fie, ce parere o sa isi faca despre mine daca intarzii din întâia zi?.." gandi Sheila in timp ce alerga. Se opri putin pentru a intreba un spiridus incotro este terenul de antrenament, apoi o lua din loc, facand barba spiridusului sa fluture. Cand ajunse acolo, se opri, pentru a-si trage sufletul. Pe o banca de langa un copac albastru statea cineva. "El trebuie sa fie." , gandi Sheila. Cand ajunse aproape de banca, acel cineva se ridica, si se uita la Sheila.
- El... El...Elandorr? se balbai Sheila. Ce cauti tu aici? Trebuia sa ma intalnesc cu maestrul Otto, ca sa ma antrenez.
- Nu, cu maestrul Otto te intalnesti la 4. Desi nu imi plac inselatoriile, te-am mintit, ca sa pot primi o explicatie despre ceea ce s-a intamplat aseara. Nu inteleg ce ti-am facut. De ce ai fugit asa speriata?
- Elandorr, crede-ma, nu am vrut sa te ranesc, se scuza Sheila. Si tu imi pari dragut, dar...
- Dar ce?
- Dar de abia am ajuns aici, nu te cunosc bine, si in plus mai e si Sargon asta...
- Cui ii pasa de Sargon? spuse elful, apropiindu-se de fata. In plus, eu te pot proteja. Nu-ti fie teama, continua acesta tandru, uitandu-se fix in ochii Sheilei.
- Elandorr, spuse Sheila facandu-si curaj. Hai sa nu grabim lucrurile. De abia ne-am cunoscut. Hai sa mai lasam sa treaca ceva timp, ok?
- Inteleg.
Elandorr zambi. De fapt, nu prea stia ce inseamna „ok” , dar intelesese mesajul.
- Daca tot te-am chemat asa de devreme, ce-ai zice sa mergem sa mancam niste dulciuri din Lumea Pietrelor? Nu cred ca ai mai gustat pana acum.
- Nu, nu am mai gustat, recunoscu Sheila, pentru care singurele dulciuri erau ciocolatele,Skittles si M&M’s. Suna bine, sa mergem.
Pana la ora 4, Sheila degusta toate tipurile de dulciuri de la magazinul de langa palat. Toate denumirile bunatatilor aveau prefixul „Stone”. Sheila observa cu stupoare ca cei de aici aveau chiar si Skittles, insa numite „Stone-O-Skitt-Les”. Desigur ca pamantenii, sau mai ales americanii, nu puteau sta fara bomboanele lor, pentru care erau recunoscuti in intreaga lume. Sheila reusi sa il distreze pe Elandorr cu cateva bancuri seci de pe Pamant, gen: „ Intrebare: De ce a trecut gaina strada? Raspuns: Ca sa treaca pe partea cealalta!”, numai ca trebui sa le adapteze la fiintele de acolo, pentru ca elfii habar nu aveau ce e aia o gaina.
- Uuf, spuse Elandorr stergandu-si lacrimile, de mult nu am mai ras cu atata pofta. Mersi, Sheila.
- Pentru putin! raspunse Sheila zambind, mandra de ea ca facuse pe cineva sa rada cu atata pofta de la cateva bancuri faimoase pe tot globul. Acum ma duc la antrenament. Si eu iti multumesc, Elandorr. M-am simtit chiar bine.
Spunand asta, il saruta usor pe obraz pe elf, apoi se intoarse si se indeparta incet de Elandorr. Acesta se intoarse si el, si isi duse mana la obraz. "Fata asta o sa ma aduca in pragul nebuniei, sunt sigur de asta." gandi el, in timp ce se intorcea la palat.
*Nelli
~Capitolul IV – Antrenament
- Aa, Sheila. Bun venit pe terenul de antrenament, spuse maestrul Otto, cand fata intra pe poarta suflata cu aur a terenului.
- Buna ziua, maestre Otto, raspunse Sheila facand o mica plecaciune. Sunt gata sa ma antrenez.
- Nespus de bine, asta e atitudinea pe care o vreau de la elevii mei. Mai intai, inainte sa incepem indiferent ce antrenament, trebuie sa inveti sa iti activezi puterea. Trebuie sa te concentrezi, sa iti duci toata puterea in maini si sa strigi...
- Puterea Jadului! striga Sheila, iar mainile ei se colorara in verde, iar apoi fura inconjurate de cate o sfera luminoasa, de aceeasi culoare.
- Minunat! aplauda maestrul Otto. Minunat! Se pare ca te descurci foarte bine, Sheila. Sa incepem antrenamentul. Voi forma o echipa de doi, si va veti ajuta reciproc sa scapati din capcanele de pe teren.
"Capcane? Miiinunaat.." gandi Sheila.
- Sheila, ti-l prezint pe colegul tau de echipa, Aberich Rubahti, spuse maestrul Otto, dandu-se intr-o parte, pentru a-i arata Sheilei un baiat inalt, cu ochii negri, patrunzatori, si cu nuante de rosu, cu parul saten si... cu urechi de elf.
- Buna, spuse Sheila intanzand mana. Eu sunt Sheila Jade. Imi pare bine sa te cunosc, Aberich. Vad ca esti elf. Asa-i, nu?
- Nu. Eu sunt semi-elf, spuse acesta dand mana cu Sheila.
Ridica din umeri.
- Mama e vrajitoare, tata elf. Am luat de la amandoi cate ceva. Si poti sa imi spui Abe. E mai greu de pronuntat Aberich.
- Bine, Abe, spuse Sheila zambind. Dupa antrenament promit sa te prezint prietenilor mei.
- Gata cu onorariile, sa trecem la actiune, spuse maestrul bland. DOUA TURE DE TEREN ! REPEDE! continua acesta, tipand cat il tineau corzile vocale.
Sheila se uita uimita la mestru, iar cand acesta deschise gura sa mai tipe inca o data, Sheila se lua dupa Abe, care deja o luase la fuga.
- Ce s-a intamplat cu el? Pana acum cateva secunde era pasnic si bland, iar acum tipa, spuse Sheila, in timp ce alegra cot la cot cu Abe.
- E cumplit de drastic in antrenamente. Si tine foarte mult la conditia noastra fizica. De aceea, uneori, ne pune sa iesim din situatii dificile fara a ne folosi puterile.
La a doua tura, Sheila era deja extenuata. Insa Abe nu era deloc: nici nu respira greu, nici nu acuza dureri de picioare sau spate.
- Vad... ca te-ai obisnuit, spuse ea incercand sa respire normal.
- Sunt aici de cinci ani, si fac asta de doua ori pe saptamana. Tu, pentru ca esti la inceput, nu vei face antrenament decat o data pe saptamana. Asa ca are timp febra sa treaca pana saptamana viitoare.
Terminara si a doua tura. Maestrul Otto o lasa pe Sheila (exact) doua minute ca sa isi traga sufletul. Dupa aceea, celor doi colegi de echipa li se pusera in fata doua bucati de lemn cioplite, pe care erau desenate cu multa precizie doua tinte. Primul fu Abe. Acesta rata doar cu cativa centimetri mijlocul tintei lui, insa facu praf lemnul, in urma întrebuințării Puterii Rubinului. Cand veni randul Sheilei, aceasta se concentra cat putu de bine, si in cateva secunde mainile ei erau inconjurate de acea lumina verde de mai devreme. Isi indrepta privirea catre tinta. Ochi mijlocul acesteia, si dadu drumul unui jet luminos in forma de sageata. Aceasta nu rata si atinse fix mijlocul tintei, apoi facu bucata de lemn sa explodeze, imprastiind multe aschii.
- Uau, ingana fata. Eu am facut asta?
- Esti foarte puternica, Sheila, spuse Abe batand-o pe umar.
"Nimeni nu a mai reusit din prima. Bine facut, Sheila." gandi maestrul Otto.
- NOROCUL INCEPATORULUI! tipa apoi el. RAPID! URMATOAREA SECTIUNE!
- E clar ca nu vrea sa te umfli in pene, Sheila. Ai fost foarte buna. Nimeni nu a mai reusit din prima sa tinteasca mijlocul bucatii de lemn, o consola Abe.
A doua sectinue consta in formarea de scuturi. Un spiridus somnoros arunca cu tot felul de arme in ei, iar ei trebuiau sa le stopeze, folosind scuturi lucrate din Puterea Pietrelor. Totul decurse splendid si aici, insa maestrul Otto tot era de aceeasi parere: Incepatorii au noroc. Noroc chior. Sheila ii promisese lui Abe ca ii va face cunostinta cu prietenii ei. Insa erau amandoi prea extenuati si transpirati pentru a face asta.
- Ma duc sa fac un dus si sa ma culc putin. Ne intalnim diseara, in Sala de Mese. O sa iti fac cunostinta cu prietenii mei, spuse Sheila.
- Da. Si eu am sa fac la fel. Pai...ne vedem atunci. Somn usor! spuse Abe.
- Si tie, raspunse Sheila in timp ce se intorcea spre Palat.
(Palatul de Chihlimbar era impartit in doua grupe, pentru dormitoare: incepatori si avansati. De aceea Sheila si Abe au mers spre dormitoare in directii opuse.)
Razele soarelui (prezent si in Mulțimea Pietrelor) incepusera incetul cu incetul sa atinga linia de vest a orizontului, si scaldau tot peisajul intr-o lumina portocalie, care facea Palatul sa para camuflat. Sheila mergea linistita pe trotuar. Deodata, trei baieti mult mai inalti decat Sheila se postasera in fata fetei.
- Heeei, papusa. Sa inteleg ca noii recruti ai maestrului Otto sunt bunaciuni, ca si tine, nu? spuse unul din baieti, cel din mijloc (probabil seful celorlalti).
- Si eu sa inteleg ca si in Lumea Pietrelor sunt badarani, replica Sheila.
- Nu mai fii asa rautacioasa si hai, da-mi un pupic, spuse baiatul apropiindu-se de Sheila.
- Sa nu cumva sa o atingi, Iaman, mutra de plesiozaur ce esti.
In spatele mici gasti era Ed.
- Oz? Ce cauti tu aici? Aa, inteleg. Fetiscana asta e iubitica ta. imi pare rau, Oz, dar acum uite ca-i a mea, spuse baiatul, privindu-l drept in ochi pe Ed.
- Nu e a mea, nu e a ta, nu e a nimanui. Pleaca de aici, pana nu il chem pe maestrul Otto, replica Ed, deja nervos.
- Si el ce-o sa-mi faca? O sa-mi aplice vreo vraja din alea, ca sa ma adoarma? raspunse Iaman bajtocoritor. „Uitati-va la minee! Sunt maestrul Otto-cel-Neindemanatic, si am sa va adorm pe toti, caci am mancat fasole la pranz!”, continua acesta batjocura, imitandu-l, bineinteles in sensul rau, pe maestrul Otto.
Ed nu mai suporta, si se arunca la gatul lui Iaman. Acesta din urma, cum nu se astepta la asta, nu fu in garda si Ed putu cu usurinta sa il puna la pamant. Insa asta fu o greseala. O mare greseala. Ed uitase ca Iaman era cu ceilalti doi badarani, care imediat il apucara pe baiat de maini si il luara de pe Iaman. Acesta se ridica, pregatindu-se sa il cafteasca bine pe Ed. Insa uita de ceva: de fata furioasa din spatele lui. Isi intoarse privirea. In locul fetei, acum era o fiinta ciudata, verde, care avea aceleasi trasaturi ca cele ale Sheilei. Silueta se ridica putindeasupra solului, urmarita de toti cei de acolo.
- Sheila, nu! tipa cineva din spate
Era Elandorr. Acesta alerga pana la Sheila si o cuprinse in bratele sale, sperand ca isi va reveni. Insa nu fu asa. Sheila (sau fiinta care o controla) era prea furioasa, si dintr-o singura miscare, il spulbera practic pe Elandorr de langa ea, cauzandu-i o rana destul de grava la mana. De spaima, mica gasca o lua la fuga, lasandu-l pe Ed acolo. Sheila vru sa se duca dupa ei, insa din fata aparu, deodata, Abe, care puse doua degete pe gatul Sheilei, ami întocmai pe semnul acesteia. Imediat, lumina jadului incepu sa se stinga, iar Sheila reveni la forma ei normala, insa era obosita, si cazu in genunchi. Cum o vazu, Elandorr alerga la ea, se aseza in genunchi langa ea si o lua din nou in brate. Sheila observa ca era ranit.
- Elandorr! Esti ranit! tipa acesta ingrijorata. Cine ti-a facut asta?
- Unul din cei trei badarani, minti elful. Nu-ti fa griji, nu e adanca, o sa-mi treaca.
Si atunci minti. De fapt, rana era destul de adanca. Abe observa asta, si isi puse palma pe rana. Aceasta se vindeca complet.
- Uau, mersi, spuse Elandorr dandu-i drumul Sheilei, dar tinand-o de mana.
- Pentru putin. eu sunt Aberich. Aberich Rubahti. Dar puteti sa imi spuneti Abe, se prezenta baiatul
Dupa ce facu cunostinta cu cei doi baieti, Abe le spuse ca nu degeaba a fost ales ca si coechipier al Sheilei. El era vrajitor, si putea sa vindece rani grave, sa se teleporteze fara a avea nevoie de un portal si sa dezactiveze Puterile Maximiz ale Pietrelor. Le explica apoi ca Puterile Maximiz erau manifestari ale Puterilor Pietrelor ale caror mostenitori erau o singura persoana, ca in cazul Sheilei si al lui Sargon. Le mai spuse ca Maximiz preia controlul intregului corp, incluisiv a mintii, iar cel „posedat” nu mai poate deosebi prietenul de dusman.
Elandorr o conduse pe Sheila pana in dormitorul acesteia. Dupa ce facu un dus rapid, aceasta sa baga in pat si dormi neintoarsa. Se rezi la trei noaptea, cu o foame de nestapanit. Se gandi ca mai bine sa nu iasa, pentru ca la cat de putine lucruri stia despre Palat, probabil ca avea sa trezeasca pe toata lumea. Isi aminti ca are dulciuri de pe Pamant. Desfacu o punga de Skittles, si se aseza pe sezlongul mare de pe bacon. Peisajul era minunat. Aici, luna era mov, si imprastia o lumina extrem de placuta. Parcul Piatra-Soarelui parea facut acum din aur purpuriu. Totul era asa de frumos...
- Nici tu nu dormi? intreba o voce care venea de undeva de sus.
Sheila nu raspunse. Apoi, cineva sari de sus, si ateriza pe marginea balconului, tinandu-si sublim echilibrul. Era Elandorr.
- M-ai speriat, riposta Sheila, putin nemultumita ca scapase vreo zece Skittles pe jos, atunci cand tresari. Nu, nici eu nu am somn.
Elandorr intra in balcon, si se aseza langa Sheila pe sezlong. Aceasta puse punga de Skittles deoparte, si se uita fix in ochii elfului.
- Te rog sa imi zici adevarul, spuse ea. Eu ti-am facut rana, nu-i asa?
- Rana? Aa, nuuu, bagui Elandorr.
- Te rog sa nu ma minti, intari Sheila
Umerii elfului se curbara.
- Da, tu mi-ai facut rana, dar nu ai vrut, sunt sigur de asta. Maximiz a facut asta, nu tu. nu ai de ce sa te simti in vreun fel vinovata.
- Nu vreau sa am Maximiz asta in mine! Nu vreau! spuse Sheila, imbratisandu-l pe Elandorr.
- Sa stii ca nu imi pasa de niciun Maximiz. Tu pentru mine ramai la fel de speciala, marturisi Elandorr.
Sheila isi ridica ochii si il privi pe elf fix. Apoi inchise ochii si... il saruta. Totul se opri. Nimic nu se mai auzea dinspre lac, nimic dinspre copacii parcului. Erau doar ei doi, in lumina lunii.
- Uau... spuse elful, care in tot acest timp avu ochii dschisi.
Se apleca putin si ii inapoie sarutul.
- Cum de te-ai razgandit? intreba Elandorr.
- Nu stiu. Asta am simtit pe moment, spuse Sheila asezandu-se pe umarul elfului.
Luna, balconul, peisajul, dar mai ales faptul ca Elandorr era langa ea, toate o facura pe Sheila sa inchida ochii. Adormi in compact timp. Vazand asta, lui Elandorr parca i se facu si lui somn, si adormi si el teribil de repede. Dimineata veni parca imediat. Sheila deschise jumatate de ochi.
- Buna dimineata, soare! spuse Elandorr, care se trezise de ceva timp. Haide, sa ne trezim. Astazi mergem la Pestera Pietrelor.
- Unde? ntreba Sheila adormita.
- La pestera Pietrelor. O sa iti placa acolo. Ma duc sa fac un dus, sa ma schimb si sa imi pun cate ceva de mancare la pachet. Ne vedem jos, spuse Elandorr, urcand in apartamentul lui.
*Abe:
^^[/img]
_________________
Vanator: Hunter ( husky siberian ) . |
|
| Sus |
|
|
|
Nu puteti crea un subiect nou in acest forum
Nu puteti raspunde in subiectele acestui forum
Nu puteti modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteti sterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteti vota in chestionarele din acest forum
|
|
|
Powered by phpBB © 2001, 2002 phpBB Group Fa-ti si tu propriul forum GRATUIT, pe www.myforum.ro |
|
|
|
|
